Septembrie, luni

,,Septembrie, luni…” probabil va ganditi la cantecul minunat al lui Brenciu… Dacă v-ati gandit la acesta…pacat….deoarece pentru mine aceasta sintagma reprezinta acum doar,,inceputuri”. Inceputuri de trezit devreme, de liceu, de imbracat mereu aceeasi uniforma, de naveta (inclusiv ascultatul zgomotului manelelor L), de noi teste, emotii si teze…de noi cunostinte…si poate de vremuri mai bune!
Si cum spuneam, o data cu nostalgia adusa de scoala, a venit si pe la mine ln (adica logaritmul natural-cum spunea profu’ de mate-) si nu lenea… pentru ca de vreo 3 zile ma tot chinui sa ma apuc sa scriu cate ceva si pe blogul meu…astazi in sfarsit a venit timpul!
Uneori ma gandesc ca nu e normal sa nu imi placa primele zile de scoala…ele sunt cele mai distractive( fara teme, fara ascultat, fara nimic, fara elevi J)…doar ca sunt putin cam plictisitoare.
Prima zi de scoala a fost foarte amuzant! Dupa mii de pupaceli, imbratisari si impresii noi, toti elevii trebuia sa asistam la discursul de bun venit al d-nelor directoare( era super, pentru ca din cauza microfonului ,nimeni nu intelegea mai nimic…aplaudam si noi o data cu ceilalti si gata…ne continuam primele barfe si mai zambeam din cand in cand, ca niste elevi cuminti si respectuosi ce eram…)
Prima provocare din ziua aceea era sa cautam un loc unde sa putem sa mergem la un suc si sa depanam amintiri (asa se intampla cand suntem in clasa 28 de fete care mai de care mai vorbarete).Bineinteles toate localurile erau pline si nu mai incapea un ac…asa ca, am mers in parc –loc foaaarte incapator- si chiar am prins mai liber la o terasa de acolo…Deci,prima zi a fost chiar frumoasa!
Celelalte zile de pana acum le-as putea descrie doar printr-un cuvant :,,boring”! Zgomot mult de fundal…si goana dupa manuale! Cum e criza, cautam elevii clasei a XII-a (ni le dau la jumatate pretul si e mult mai ieftin).
Maine e vineri…se apropie weekend-ul si se termina prima saptamana de scoala! Inceputul a fost greu…ce urmeaza vom mai vedea!:)

Amintiri din Tabara Galma-iulie 2009

Daruri

Ma gandeam ca daca ati darui din timpul dvs. zilnic, doar o clipa pentru a zambi, poate oamenii ar fi mai buni si toleranti...Sper ca dupa ce imi veti citi poezia, sa zambiti.... functioneaza,nu?

DARURI




Îţi dăruiesc gândurile mele bune...
Primeşte-le!
Îţi dăruiesc faptele mele de fiecare zi...
Primeşte-le !
Îţi dăruiesc inima mea iubitoare...
Primeşte-o !
Îţi dăruiesc zâmbetul meu curat...
Primeşte-l !
Şi eu am primit
Ca pe un măr rosu , copt şi dulce
Viitorul
Pe care cu sufletul tău mare
L-ai rotunjit !
Să ne unim apoi forţele
Şi împreună să dăruim Prezentul
Tuturor ce aşteaptă azi ceva de la noi !

Amintiri din Tabara Galma

Vara aceasta am avut parte de o experienta de neuitat... Am participat la tabara ,,pentru olimpici" Galma(Dambovita). M-am putut bucura de multe locuri minunate, presarate cu oameni foarte valorosi.O parte din acestea le veti afla citind o ,,fila de jurnal".Sper sa va placa!



FILA DE JURNAL


Tabăra Gâlma , joi, 16 iulie 2009



Ora 7:00 : ,,Only hope”… Soneria ceasului mă adoarme în loc să mă trezească.Viaţa îmi dăruieşte o nouă zi, o nouă picătură de cer.Cu toate acestea, îmi doream parcă mai mult să mai rămân în lumea viselor … Doar cinci ore de somn…

Ora 8:40: După ce am luat masa de dimineaţă , am început să îmi pregătesc bagajul…Mi-am pus în el speranţe , dorinţe şi tot entuziasmul... Cam mult… Pornesc spre Peştera Ialomiţa…
O cărămidă din zidul curajului se dărâmă ... Niciunul dintre noi nu este foarte încântat de ,, caleaşca lui Făt Frumos”. Timpul şi-a pus amprenta pe microbuzul cu care pornim în marea drumeţie. Privirile tuturor spun acelaşi lucru :,,Doamne-ajută să ne întoarcem cu bine!”
Ora 9:45: Îmbarcarea la bordul covorului fermecat se face imediat . Locul meu este în banca a treia , rândul de la geam .Zâmbetul îmi luminează faţa , iar emoţiile şi nerăbdarea de a descoperi misterele Peşterii , au găsit cheiţa inimii , formând o aură deasupra mea...
Valul întrebărilor copiilor o copleşeau pe doamna profesoară...După zece minute de mers, zdruncinaţi ,ce-i drept, toţi întrebam...,,Când ajungem ... mai e mult?” E clar că nu eram singura nerăbdatoare să păşească spre noi tărâmuri ...
Prima mare oprire este la ,,Bolboci”.Oglinda apei ne aducea tot Soarele...îl păstrase doar pentru noi...Munţii ne zâmbeau , iar brazii păreau că ne îmbrăţişează...O asemenea primire este de invidiat!... Îmi doream să nu mai plec ... Aş fi vrut o barcă unde să-mi aşez visurile....ar fi plutit în eternitate...
Frumuseţea lacului ne-a captat pe toţi , dar din păcate a trebuit să-l părăsim şi să ne îndreptăm spre noi orizonturi .
Pietrele drumului ne trezeau din visarea continuă...Din când în când, glasurile pure ale fetiţelor repetau o multitudine de interjecţii .Toţi ne amuzam de văicăreala glumeaţă... cu o voce totuşi prefăcută...
Cam după o oră , ajungem la Peştera Ialomiţa .Clopotele Mânăstirii păreau că ne anunţă sosirea.Toaca împreună cu ciripitul păsărilor cântau muzica vieţii, ,,ţinându-i de urât “ lui Dumnezeu.
Eram prea emoţionată să văd atâtea frumuseţi la un loc... Peştera adăpostea Mânăstirea , iar în jur era multă pace şi linişte .Îmi era teamă să nu stric armonia perfectă creată de natură. Râul purifica totul .
Frigul din peşteră m-a trezit ...Picăturile de apă ce mă atingeau îmi aminteau unde sunt ...La ieşirea din peşteră noi eram multumiţi că nu am întâlnit niciun liliac...eu prefer panseluţele...
Grăbiţi , ne-am îndreptat spre un loc unde să putem mânca ...Foamea îşi spunea cuvântul , deşi pe feţele tuturor se putea citi regretul de a părăsi acele locuri minunate. O părticică din sufletul meu a rămas acolo, agăţată lângă o pânză de păianjen ... Într-o zi mă voi întoarce şi o voi recupera...
Dar până atunci, dragul meu Jurnal, te las să te odihneşti , căci eu sunt foarte obosită după o aşa zi ... Somn uşor!




Corina