marți, 29 decembrie 2009
Ganduri de iarna...
Anul acesta Dumnezeu a facut o bucurie foarte mare copiilor deoarece le-a oferit multa zapada. Mi-a placut sa stau in casa la caldurica, si sa privesc pe geam la multitudinea de fulgi de nea ce se asterneau. De asemenea la inceput ( de precizat) mi-a placut sa ies afara si sa fac partie.Mai mult ma jucam in zapada decat sa fac treaba....dar natura parea potrivnica, pentru ca faceam partie, iar peste 2-3 ore covorul de omat era la loc, iar munca mea parea zadarnica...Asa s-a intamplat timp de o saptamana. Astfel, vazand ca ma tot vait de atata zapada, deoarece ea cam incurca treburile, Doamne-Doamne a hotarat ca e suficient si mi-a dat ploaie, sa mai repare putin din greseala comisa din cauza nereglarii dozajului Masinii Albe...Oricum toti copiii se bucurau, ca in ambele cazuri totul era derdelus , polei... patinoar natural acompaniat in surdina de colindele din casele oamenilor! Un adevarat paradis ai putea spune!
Un lucru care m-a intristat putin zilele acestea a fost faptul ca tinerii, si in special copiii, nu mai respecta sarbatorile si traditiile. Materialismul le-a invadat sufletul si i-a indemnat sa nu mai iasa din casa pe frig si ger, sa colinde... Covrigii si merele au ramas in casele oamenilor, care asteptau in zadar colindatori! Doar cateva grupuri (adica aproximativ 10 copilasi) au avut placerea de a iesi si a colinda! Pacat!
Imi amintesc cu drag, dar si cu melancolie, de frumusetea de a colinda, de vremurile trecute... Ne strangeam grupuri de copii si cantam, primind in schimb covrigi si dulciuri. Fiecare venea apoi acasa cu o plasa sau doua incarcate de bunatati.Era un adevarat concurs intre cine canta mai frumos sau cine primea cel mai mult!
Consider ca o mare parte din magia sarbatorilor o constituie colindul si imi pare rau ca astazi nu se mai acorda atata importanta lucrurilor cu adevarat frumoase! Si cum spuneam putin mai sus, si copiii devin materialisti si cu siguranta vor veni in numar mult mai mare pe 31 dec., cu sorcova, dorind sa stranga cat mai multi bani!
Imi doresc foarte mult ca anul viitor sa fie mult mai bun, sa pot realiza toate cate mi-am propus, dar cel mai mult imi doresc sanatate si liniste! Aceleasi lucruri vi le doresc si voua si tuturor oamenilor! Sarbatori fericite!
Un lucru care m-a intristat putin zilele acestea a fost faptul ca tinerii, si in special copiii, nu mai respecta sarbatorile si traditiile. Materialismul le-a invadat sufletul si i-a indemnat sa nu mai iasa din casa pe frig si ger, sa colinde... Covrigii si merele au ramas in casele oamenilor, care asteptau in zadar colindatori! Doar cateva grupuri (adica aproximativ 10 copilasi) au avut placerea de a iesi si a colinda! Pacat!
Imi amintesc cu drag, dar si cu melancolie, de frumusetea de a colinda, de vremurile trecute... Ne strangeam grupuri de copii si cantam, primind in schimb covrigi si dulciuri. Fiecare venea apoi acasa cu o plasa sau doua incarcate de bunatati.Era un adevarat concurs intre cine canta mai frumos sau cine primea cel mai mult!
Consider ca o mare parte din magia sarbatorilor o constituie colindul si imi pare rau ca astazi nu se mai acorda atata importanta lucrurilor cu adevarat frumoase! Si cum spuneam putin mai sus, si copiii devin materialisti si cu siguranta vor veni in numar mult mai mare pe 31 dec., cu sorcova, dorind sa stranga cat mai multi bani!
Imi doresc foarte mult ca anul viitor sa fie mult mai bun, sa pot realiza toate cate mi-am propus, dar cel mai mult imi doresc sanatate si liniste! Aceleasi lucruri vi le doresc si voua si tuturor oamenilor! Sarbatori fericite!
Mesaj catre omenire
A trecut foarte mult timp de cand nu am mai scris nimic pe blog…l-am abandonat complet ca pe o jucarie noua de care m-am plictisit…Si imi pare rau ca nu mi-am mai ,,rupt” macar putin din timpul meu pentru a scrie… Dar gata…mi-am revenit si m-am apucat din nou de treaba!
Si sa incep cu ceva amuzant, chiar putin pueril as spune... Zilele trecute mi-am gasit ciorna de la olimpiada de Limba romana (faza pe scoala), unde am gasit ceva interesant.Singurul regret este ca din lipsa timpului, nu am putut scrie tot pe ciorna, decat fragmente, asa ca textul nu este integral. Trebuia sa prezint un mesaj omenirii, din prisma unui cronicar (cca. secolul XVI) respectand limbajul specific acelei vremi...
,,Iubite cetitoriu... dupa aceste cumplite vremi, constiinta poporului roman trebuieste sa-si indirepteze privirile catre ceriu, catre Dumnezeu.Astazi sufletul nostru traieste siingur, plutind in purgatoriul delasarii.Loati seama a toate cate va spui si incercati a va opri din treacatul nemilos al grijilor.Ieste mai de folos a te ingriji de Dumnezeu decat a te ingriji de hrana trupului tau.Vadzui azi oameni preocupati de asemanare sau numai de lucrurile materiale si carea uita de inemi.
Fa-ti timp pe fiece zi a te bucura de natura si de toate bogadziile ce sunt pe cestu pamant. Omule, uita de tine pentru o clipa si zambeste!
Puritatea sufletului ieste mai valoroasa deact toate bogadziile lumii.Fa bine lumei si fa bine tie!
Cronicarul, dechemvrie 8 zile”
Sper sa va faca sa reflectati, gandindu-va in afara formei in care sunt prezentate la esenta cuvintelor!
Si sa incep cu ceva amuzant, chiar putin pueril as spune... Zilele trecute mi-am gasit ciorna de la olimpiada de Limba romana (faza pe scoala), unde am gasit ceva interesant.Singurul regret este ca din lipsa timpului, nu am putut scrie tot pe ciorna, decat fragmente, asa ca textul nu este integral. Trebuia sa prezint un mesaj omenirii, din prisma unui cronicar (cca. secolul XVI) respectand limbajul specific acelei vremi...
,,Iubite cetitoriu... dupa aceste cumplite vremi, constiinta poporului roman trebuieste sa-si indirepteze privirile catre ceriu, catre Dumnezeu.Astazi sufletul nostru traieste siingur, plutind in purgatoriul delasarii.Loati seama a toate cate va spui si incercati a va opri din treacatul nemilos al grijilor.Ieste mai de folos a te ingriji de Dumnezeu decat a te ingriji de hrana trupului tau.Vadzui azi oameni preocupati de asemanare sau numai de lucrurile materiale si carea uita de inemi.
Fa-ti timp pe fiece zi a te bucura de natura si de toate bogadziile ce sunt pe cestu pamant. Omule, uita de tine pentru o clipa si zambeste!
Puritatea sufletului ieste mai valoroasa deact toate bogadziile lumii.Fa bine lumei si fa bine tie!
Cronicarul, dechemvrie 8 zile”
Sper sa va faca sa reflectati, gandindu-va in afara formei in care sunt prezentate la esenta cuvintelor!
luni, 12 octombrie 2009
CÂNTEC ŞOPTIT
Departe – o muzică timidă.
Cânta la mandolină o stea.
Ridic privirea spre bolta-nstelată
Şi-o caut...
Am întrebat-o de ce cântă
Şi mi-a răspuns şoptit:
,,Le ţin de urât cometelor
Ce pier în ciocniri interstelare”
O înţeleg...
,,Tic-tac-ul” inimii mele
Se joacă cu gândurile
Şi-mi plasmuieşte fericirea!
Corina
Departe – o muzică timidă.
Cânta la mandolină o stea.
Ridic privirea spre bolta-nstelată
Şi-o caut...
Am întrebat-o de ce cântă
Şi mi-a răspuns şoptit:
,,Le ţin de urât cometelor
Ce pier în ciocniri interstelare”
O înţeleg...
,,Tic-tac-ul” inimii mele
Se joacă cu gândurile
Şi-mi plasmuieşte fericirea!
Corina
CARUSEL
Dumnezeu se joacă cu noi!
Pictează ramurile vieţii,
Desenează tabloul naturii,
Creionează chipul dragostei,
Împleteşte firul ploii,
Ciopleşte în arborele Copilăriei,
Se aşează la Masa Tăcerii...
Ceva se dărâmă...
Un picior al mesei s-a rupt.
Greutatea gândurilor apasă
Pe umerii imaginaţiei
Şi ...START!...
Viaţa porneşte!
Se pare ca Dumnezeu a uitat
Să asfalteze drumul cunoaşterii...
Gropi...
Maşinăria omenirii se strică.
Arcul ceasului e rupt
De indiferenţă.
Totul merge înapoi ...
Copiii aleargă... adulţii se împiedică.
Bariera nepăsării spune STOP: e criză!...
Dumnezeu se joacă cu noi!
Pictează ramurile vieţii,
Desenează tabloul naturii,
Creionează chipul dragostei,
Împleteşte firul ploii,
Ciopleşte în arborele Copilăriei,
Se aşează la Masa Tăcerii...
Ceva se dărâmă...
Un picior al mesei s-a rupt.
Greutatea gândurilor apasă
Pe umerii imaginaţiei
Şi ...START!...
Viaţa porneşte!
Se pare ca Dumnezeu a uitat
Să asfalteze drumul cunoaşterii...
Gropi...
Maşinăria omenirii se strică.
Arcul ceasului e rupt
De indiferenţă.
Totul merge înapoi ...
Copiii aleargă... adulţii se împiedică.
Bariera nepăsării spune STOP: e criză!...
Prin ploaie
De foarte multe ori am la status: ,,Ploua… dar in inima mea este soare!”…si spun asa pentru ca nu imi place ca fenomenele meteorologice sa imi afecteze viata! Dar week-end-ul trecut zicala aceasta nu s-a mai potrivit! De ce? E foarte simplu: trebuia sa am musafiri!
L-am invitat pe profesorul meu de limba engleza (este de fapt american) in Bezdead pentru a cunoaste satul si pentru pleca cu inca o amintire frumoasa din Romania. Impreuna cu el am mai invitat si alti cativa prieteni pentru a fi ,,gasca “mai mare si sa ne putem distra.Totul era planuit...dar ploaia ne-a cam stricat orice gand. Inca o data s-a demonstrat proverbul ca ,,socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ”.
Vineri noaptea-ploaie...sambata dimineata-potop...Era ceata...asfalt umed, apa, dealuri cu noroi in loc de zapada (pentru ca erau asa de alunecoase, incat ai fi putut zice ca mergi pe derdelus)...in fine toata natura parea impotriva noastra!
Eram cu inima ca pe jar pentru ca stiam ca 6-7 persoane asteptau cu nerabdare acest week-end, ca si-au eliberat programul doar pentru a merge sambata pe deal! Super!... Ploua!
Sperand ca ploaia va inceta, am hotarat sa ne intalnim cu totii sambata si sa nu ne stricam planurile! Surpriza cea mare a fost ca sambata nu circula masina de la ora 10 spre Pucioasa (trebuia sa ma duc sa il iau pe Chase), si asa am stat cam 20 de min. in statie sperand ca poate unui nene i se face mila si ma duce la Pucioasa...Cu chiu-cu vai am gasit si ocazie si l-am putut aduce pe Chase...De aici lucrurile merg spre bine pentru ca intr-adevar nu mai ploua asa tare, doar picura.
Si pentru ca nu puteam sa mergem deocamdata afara, ne-am jucat carti, am ras si am povestit...Apoi ne-am bucurat stomacelele cu sarmalute (au fost delicioase) si cu placinta cu mere! Dupa masa, am hotarat sa ne plimbam si sa-i aratam lui Chase satul, pentru ca pe dealuri era imposibil sa mergem... Am fost la Malul de Rasuna, am tipat pe acolo de am speriat gainile bietilor oameni, gandidu-se probabil cine sunt copiii astia nebuni de striga pe strada... Ce conteaza atata timp cat respecti legenda?...
Apoi am fost pe podul de la Ramata (am si niste poze), unde peisajul este incredibil (doar dace te uiti pe deal, caci garla demonstreaza ca locul nu a mai fost locuit de sute de ani)...si ne-am pus toti aceeasi intrebare:de ce nimeni nu ingrijeste? Raspunsul e simplu: Traim in Romania (,,si asta ne ocupa tot timpul!”...Pacat!!!...
Dupa plimbarea de 2 ore, am venit acasa unde mami ne astepta cu clatite!Nimic mai bun!
Dar timpul a trecut foarte repede, iar Chase trebuia sa plece si am revenit in marea aventura de a merge cu autobuzul... Care autobuz??? Istoria se repeta:sambata nu exista autobuzul de la ora 16:30.Am asteptat cam o jumatate de ora in statie, dupa care am rugat un baiat sa il duca el pe Chase....
A fost o zi incarcata, in care am reusit sa le facem in ciuda picatrilor de ploaie si sfidand legile naturii, ne-am distrat!
Acum dupa atatea zile tot grupul a ramas cu amintiri placute si cu promisiunea ca vom repeta, sperand in conditii de vreme mai bune! Cine stie?... poate pe albul zapezii...
L-am invitat pe profesorul meu de limba engleza (este de fapt american) in Bezdead pentru a cunoaste satul si pentru pleca cu inca o amintire frumoasa din Romania. Impreuna cu el am mai invitat si alti cativa prieteni pentru a fi ,,gasca “mai mare si sa ne putem distra.Totul era planuit...dar ploaia ne-a cam stricat orice gand. Inca o data s-a demonstrat proverbul ca ,,socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ”.
Vineri noaptea-ploaie...sambata dimineata-potop...Era ceata...asfalt umed, apa, dealuri cu noroi in loc de zapada (pentru ca erau asa de alunecoase, incat ai fi putut zice ca mergi pe derdelus)...in fine toata natura parea impotriva noastra!
Eram cu inima ca pe jar pentru ca stiam ca 6-7 persoane asteptau cu nerabdare acest week-end, ca si-au eliberat programul doar pentru a merge sambata pe deal! Super!... Ploua!
Sperand ca ploaia va inceta, am hotarat sa ne intalnim cu totii sambata si sa nu ne stricam planurile! Surpriza cea mare a fost ca sambata nu circula masina de la ora 10 spre Pucioasa (trebuia sa ma duc sa il iau pe Chase), si asa am stat cam 20 de min. in statie sperand ca poate unui nene i se face mila si ma duce la Pucioasa...Cu chiu-cu vai am gasit si ocazie si l-am putut aduce pe Chase...De aici lucrurile merg spre bine pentru ca intr-adevar nu mai ploua asa tare, doar picura.
Si pentru ca nu puteam sa mergem deocamdata afara, ne-am jucat carti, am ras si am povestit...Apoi ne-am bucurat stomacelele cu sarmalute (au fost delicioase) si cu placinta cu mere! Dupa masa, am hotarat sa ne plimbam si sa-i aratam lui Chase satul, pentru ca pe dealuri era imposibil sa mergem... Am fost la Malul de Rasuna, am tipat pe acolo de am speriat gainile bietilor oameni, gandidu-se probabil cine sunt copiii astia nebuni de striga pe strada... Ce conteaza atata timp cat respecti legenda?...
Apoi am fost pe podul de la Ramata (am si niste poze), unde peisajul este incredibil (doar dace te uiti pe deal, caci garla demonstreaza ca locul nu a mai fost locuit de sute de ani)...si ne-am pus toti aceeasi intrebare:de ce nimeni nu ingrijeste? Raspunsul e simplu: Traim in Romania (,,si asta ne ocupa tot timpul!”...Pacat!!!...
Dupa plimbarea de 2 ore, am venit acasa unde mami ne astepta cu clatite!Nimic mai bun!
Dar timpul a trecut foarte repede, iar Chase trebuia sa plece si am revenit in marea aventura de a merge cu autobuzul... Care autobuz??? Istoria se repeta:sambata nu exista autobuzul de la ora 16:30.Am asteptat cam o jumatate de ora in statie, dupa care am rugat un baiat sa il duca el pe Chase....
A fost o zi incarcata, in care am reusit sa le facem in ciuda picatrilor de ploaie si sfidand legile naturii, ne-am distrat!
Acum dupa atatea zile tot grupul a ramas cu amintiri placute si cu promisiunea ca vom repeta, sperand in conditii de vreme mai bune! Cine stie?... poate pe albul zapezii...
joi, 17 septembrie 2009
Septembrie, luni
,,Septembrie, luni…” probabil va ganditi la cantecul minunat al lui Brenciu… Dacă v-ati gandit la acesta…pacat….deoarece pentru mine aceasta sintagma reprezinta acum doar,,inceputuri”. Inceputuri de trezit devreme, de liceu, de imbracat mereu aceeasi uniforma, de naveta (inclusiv ascultatul zgomotului manelelor L), de noi teste, emotii si teze…de noi cunostinte…si poate de vremuri mai bune!
Si cum spuneam, o data cu nostalgia adusa de scoala, a venit si pe la mine ln (adica logaritmul natural-cum spunea profu’ de mate-) si nu lenea… pentru ca de vreo 3 zile ma tot chinui sa ma apuc sa scriu cate ceva si pe blogul meu…astazi in sfarsit a venit timpul!
Uneori ma gandesc ca nu e normal sa nu imi placa primele zile de scoala…ele sunt cele mai distractive( fara teme, fara ascultat, fara nimic, fara elevi J)…doar ca sunt putin cam plictisitoare.
Prima zi de scoala a fost foarte amuzant! Dupa mii de pupaceli, imbratisari si impresii noi, toti elevii trebuia sa asistam la discursul de bun venit al d-nelor directoare( era super, pentru ca din cauza microfonului ,nimeni nu intelegea mai nimic…aplaudam si noi o data cu ceilalti si gata…ne continuam primele barfe si mai zambeam din cand in cand, ca niste elevi cuminti si respectuosi ce eram…)
Prima provocare din ziua aceea era sa cautam un loc unde sa putem sa mergem la un suc si sa depanam amintiri (asa se intampla cand suntem in clasa 28 de fete care mai de care mai vorbarete).Bineinteles toate localurile erau pline si nu mai incapea un ac…asa ca, am mers in parc –loc foaaarte incapator- si chiar am prins mai liber la o terasa de acolo…Deci,prima zi a fost chiar frumoasa!
Celelalte zile de pana acum le-as putea descrie doar printr-un cuvant :,,boring”! Zgomot mult de fundal…si goana dupa manuale! Cum e criza, cautam elevii clasei a XII-a (ni le dau la jumatate pretul si e mult mai ieftin).
Maine e vineri…se apropie weekend-ul si se termina prima saptamana de scoala! Inceputul a fost greu…ce urmeaza vom mai vedea!:)
Si cum spuneam, o data cu nostalgia adusa de scoala, a venit si pe la mine ln (adica logaritmul natural-cum spunea profu’ de mate-) si nu lenea… pentru ca de vreo 3 zile ma tot chinui sa ma apuc sa scriu cate ceva si pe blogul meu…astazi in sfarsit a venit timpul!
Uneori ma gandesc ca nu e normal sa nu imi placa primele zile de scoala…ele sunt cele mai distractive( fara teme, fara ascultat, fara nimic, fara elevi J)…doar ca sunt putin cam plictisitoare.
Prima zi de scoala a fost foarte amuzant! Dupa mii de pupaceli, imbratisari si impresii noi, toti elevii trebuia sa asistam la discursul de bun venit al d-nelor directoare( era super, pentru ca din cauza microfonului ,nimeni nu intelegea mai nimic…aplaudam si noi o data cu ceilalti si gata…ne continuam primele barfe si mai zambeam din cand in cand, ca niste elevi cuminti si respectuosi ce eram…)
Prima provocare din ziua aceea era sa cautam un loc unde sa putem sa mergem la un suc si sa depanam amintiri (asa se intampla cand suntem in clasa 28 de fete care mai de care mai vorbarete).Bineinteles toate localurile erau pline si nu mai incapea un ac…asa ca, am mers in parc –loc foaaarte incapator- si chiar am prins mai liber la o terasa de acolo…Deci,prima zi a fost chiar frumoasa!
Celelalte zile de pana acum le-as putea descrie doar printr-un cuvant :,,boring”! Zgomot mult de fundal…si goana dupa manuale! Cum e criza, cautam elevii clasei a XII-a (ni le dau la jumatate pretul si e mult mai ieftin).
Maine e vineri…se apropie weekend-ul si se termina prima saptamana de scoala! Inceputul a fost greu…ce urmeaza vom mai vedea!:)
sâmbătă, 12 septembrie 2009
vineri, 11 septembrie 2009
Daruri
Ma gandeam ca daca ati darui din timpul dvs. zilnic, doar o clipa pentru a zambi, poate oamenii ar fi mai buni si toleranti...Sper ca dupa ce imi veti citi poezia, sa zambiti.... functioneaza,nu?
DARURI
Îţi dăruiesc gândurile mele bune...
Primeşte-le!
Îţi dăruiesc faptele mele de fiecare zi...
Primeşte-le !
Îţi dăruiesc inima mea iubitoare...
Primeşte-o !
Îţi dăruiesc zâmbetul meu curat...
Primeşte-l !
Şi eu am primit
Ca pe un măr rosu , copt şi dulce
Viitorul
Pe care cu sufletul tău mare
L-ai rotunjit !
Să ne unim apoi forţele
Şi împreună să dăruim Prezentul
Tuturor ce aşteaptă azi ceva de la noi !
DARURI
Îţi dăruiesc gândurile mele bune...
Primeşte-le!
Îţi dăruiesc faptele mele de fiecare zi...
Primeşte-le !
Îţi dăruiesc inima mea iubitoare...
Primeşte-o !
Îţi dăruiesc zâmbetul meu curat...
Primeşte-l !
Şi eu am primit
Ca pe un măr rosu , copt şi dulce
Viitorul
Pe care cu sufletul tău mare
L-ai rotunjit !
Să ne unim apoi forţele
Şi împreună să dăruim Prezentul
Tuturor ce aşteaptă azi ceva de la noi !
joi, 10 septembrie 2009
Amintiri din Tabara Galma
Vara aceasta am avut parte de o experienta de neuitat... Am participat la tabara ,,pentru olimpici" Galma(Dambovita). M-am putut bucura de multe locuri minunate, presarate cu oameni foarte valorosi.O parte din acestea le veti afla citind o ,,fila de jurnal".Sper sa va placa!
FILA DE JURNAL
Tabăra Gâlma , joi, 16 iulie 2009
Ora 7:00 : ,,Only hope”… Soneria ceasului mă adoarme în loc să mă trezească.Viaţa îmi dăruieşte o nouă zi, o nouă picătură de cer.Cu toate acestea, îmi doream parcă mai mult să mai rămân în lumea viselor … Doar cinci ore de somn…
Ora 8:40: După ce am luat masa de dimineaţă , am început să îmi pregătesc bagajul…Mi-am pus în el speranţe , dorinţe şi tot entuziasmul... Cam mult… Pornesc spre Peştera Ialomiţa…
O cărămidă din zidul curajului se dărâmă ... Niciunul dintre noi nu este foarte încântat de ,, caleaşca lui Făt Frumos”. Timpul şi-a pus amprenta pe microbuzul cu care pornim în marea drumeţie. Privirile tuturor spun acelaşi lucru :,,Doamne-ajută să ne întoarcem cu bine!”
Ora 9:45: Îmbarcarea la bordul covorului fermecat se face imediat . Locul meu este în banca a treia , rândul de la geam .Zâmbetul îmi luminează faţa , iar emoţiile şi nerăbdarea de a descoperi misterele Peşterii , au găsit cheiţa inimii , formând o aură deasupra mea...
Valul întrebărilor copiilor o copleşeau pe doamna profesoară...După zece minute de mers, zdruncinaţi ,ce-i drept, toţi întrebam...,,Când ajungem ... mai e mult?” E clar că nu eram singura nerăbdatoare să păşească spre noi tărâmuri ...
Prima mare oprire este la ,,Bolboci”.Oglinda apei ne aducea tot Soarele...îl păstrase doar pentru noi...Munţii ne zâmbeau , iar brazii păreau că ne îmbrăţişează...O asemenea primire este de invidiat!... Îmi doream să nu mai plec ... Aş fi vrut o barcă unde să-mi aşez visurile....ar fi plutit în eternitate...
Frumuseţea lacului ne-a captat pe toţi , dar din păcate a trebuit să-l părăsim şi să ne îndreptăm spre noi orizonturi .
Pietrele drumului ne trezeau din visarea continuă...Din când în când, glasurile pure ale fetiţelor repetau o multitudine de interjecţii .Toţi ne amuzam de văicăreala glumeaţă... cu o voce totuşi prefăcută...
Cam după o oră , ajungem la Peştera Ialomiţa .Clopotele Mânăstirii păreau că ne anunţă sosirea.Toaca împreună cu ciripitul păsărilor cântau muzica vieţii, ,,ţinându-i de urât “ lui Dumnezeu.
Eram prea emoţionată să văd atâtea frumuseţi la un loc... Peştera adăpostea Mânăstirea , iar în jur era multă pace şi linişte .Îmi era teamă să nu stric armonia perfectă creată de natură. Râul purifica totul .
Frigul din peşteră m-a trezit ...Picăturile de apă ce mă atingeau îmi aminteau unde sunt ...La ieşirea din peşteră noi eram multumiţi că nu am întâlnit niciun liliac...eu prefer panseluţele...
Grăbiţi , ne-am îndreptat spre un loc unde să putem mânca ...Foamea îşi spunea cuvântul , deşi pe feţele tuturor se putea citi regretul de a părăsi acele locuri minunate. O părticică din sufletul meu a rămas acolo, agăţată lângă o pânză de păianjen ... Într-o zi mă voi întoarce şi o voi recupera...
Dar până atunci, dragul meu Jurnal, te las să te odihneşti , căci eu sunt foarte obosită după o aşa zi ... Somn uşor!
Corina
FILA DE JURNAL
Tabăra Gâlma , joi, 16 iulie 2009
Ora 7:00 : ,,Only hope”… Soneria ceasului mă adoarme în loc să mă trezească.Viaţa îmi dăruieşte o nouă zi, o nouă picătură de cer.Cu toate acestea, îmi doream parcă mai mult să mai rămân în lumea viselor … Doar cinci ore de somn…
Ora 8:40: După ce am luat masa de dimineaţă , am început să îmi pregătesc bagajul…Mi-am pus în el speranţe , dorinţe şi tot entuziasmul... Cam mult… Pornesc spre Peştera Ialomiţa…
O cărămidă din zidul curajului se dărâmă ... Niciunul dintre noi nu este foarte încântat de ,, caleaşca lui Făt Frumos”. Timpul şi-a pus amprenta pe microbuzul cu care pornim în marea drumeţie. Privirile tuturor spun acelaşi lucru :,,Doamne-ajută să ne întoarcem cu bine!”
Ora 9:45: Îmbarcarea la bordul covorului fermecat se face imediat . Locul meu este în banca a treia , rândul de la geam .Zâmbetul îmi luminează faţa , iar emoţiile şi nerăbdarea de a descoperi misterele Peşterii , au găsit cheiţa inimii , formând o aură deasupra mea...
Valul întrebărilor copiilor o copleşeau pe doamna profesoară...După zece minute de mers, zdruncinaţi ,ce-i drept, toţi întrebam...,,Când ajungem ... mai e mult?” E clar că nu eram singura nerăbdatoare să păşească spre noi tărâmuri ...
Prima mare oprire este la ,,Bolboci”.Oglinda apei ne aducea tot Soarele...îl păstrase doar pentru noi...Munţii ne zâmbeau , iar brazii păreau că ne îmbrăţişează...O asemenea primire este de invidiat!... Îmi doream să nu mai plec ... Aş fi vrut o barcă unde să-mi aşez visurile....ar fi plutit în eternitate...
Frumuseţea lacului ne-a captat pe toţi , dar din păcate a trebuit să-l părăsim şi să ne îndreptăm spre noi orizonturi .
Pietrele drumului ne trezeau din visarea continuă...Din când în când, glasurile pure ale fetiţelor repetau o multitudine de interjecţii .Toţi ne amuzam de văicăreala glumeaţă... cu o voce totuşi prefăcută...
Cam după o oră , ajungem la Peştera Ialomiţa .Clopotele Mânăstirii păreau că ne anunţă sosirea.Toaca împreună cu ciripitul păsărilor cântau muzica vieţii, ,,ţinându-i de urât “ lui Dumnezeu.
Eram prea emoţionată să văd atâtea frumuseţi la un loc... Peştera adăpostea Mânăstirea , iar în jur era multă pace şi linişte .Îmi era teamă să nu stric armonia perfectă creată de natură. Râul purifica totul .
Frigul din peşteră m-a trezit ...Picăturile de apă ce mă atingeau îmi aminteau unde sunt ...La ieşirea din peşteră noi eram multumiţi că nu am întâlnit niciun liliac...eu prefer panseluţele...
Grăbiţi , ne-am îndreptat spre un loc unde să putem mânca ...Foamea îşi spunea cuvântul , deşi pe feţele tuturor se putea citi regretul de a părăsi acele locuri minunate. O părticică din sufletul meu a rămas acolo, agăţată lângă o pânză de păianjen ... Într-o zi mă voi întoarce şi o voi recupera...
Dar până atunci, dragul meu Jurnal, te las să te odihneşti , căci eu sunt foarte obosită după o aşa zi ... Somn uşor!
Corina
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
